douazecisisapte

Am incercat sa n-o fac. Am incercat sa nu fug de la mititica. Am incercat sa stau in coltul meu si sa nu intru in gasca care a disperat de atata dorinta de a fugi de la mititica. M-am tinut bine, zic, pana acum. Mi-au mai scapat 2-3 priviri, insa dorinte de fuga nu s-a masurat cu dorinta de...nefuga. M-am tinut tare pana acum, insa n-am mai putut. Ma macina curiozitatea foarte tare. Toata lumea zicea cam cat de tare e afara. Cat de tare e sa fugi, sa evadezi. Nu as baga mana in foc, dar 90% dintre barbati, cel putin, au incercat sa fuga si ei de la mititica si probabil ca au si reusit. Tot ce ma descuraja pana acum era perioada prea lunga de fuga. Dar nu asa, trebuie sa fugi cam 22 de km si da dai cam 4 ture. Pai frate, am fost scriitor in california, am profesat ca actor in rolul lui aquaman, am avut chiar si abilitati, dar sa ma gandesc ca trebuie sa alerg atata doar ca sa scap de la mititica mi se parea ca se cerea mult prea mult de la mine. Dar omu' e slab. Slab rau. Si asa am fost si io. Am cazut prada istorisirilor optimiste cu privire la fuga si n-am mai reusit sa ma abtin si-am facut rost de planurile primelor 2 ture de fugareala. Si am inceput si le-am studiat. Primul km, al doilea, al treilea...al saptelea. Bah, ale dracu' planuri, ca te cam tin in priza. Te trezesti pe la 3 noaptea si-ti dai seama ca trebuie sa mai si dormi, mai lasa naiba privitu. Iti intra sub piele. De fapt are si de ce. Fugareala asta e misto. Nu vrei decat sa o dai la capat. Sa termini cele 4 ture a cate 22 km si sa iei cireasa de pe tort. D-abi astepti sa vezi cum e cireasa. Dupa care te orientezi in alta parte. Poate dupa aia o sa fi medic rezident sau poate o sa fi un alien fara buric sau poate o nevasta disperata sau poate un desen animat. Insa pana atunci mai am mult de alergat in incercarea mea de a fugi de la mititica.
Sanatate multa si ochi limpezi mie!