douazecisisapte

De la o vreme mi se pare ca viata mi-o traiesc pe fast forward. Nu mai am rabdare sa mananc, nu mai am rabdare sa ascult o melodie de la cap la coada, nu mai am rabdare sa vad genericul unui episod dintr-un serial, nici macar nu mai am rabdare sa dorm. Ma pun in pat seara si as vrea sa derulez totul pana dimineata. Imi dau seama ca morala filmului aluia cu telecomanda e cam adevarata. Nu mai avem rabdare pentru nimic, dar la un moment dat o sa regretam toata fuga asta continua. Unde ne-om grabi, n-am nici cea mai mica idee. Ideea e ca de la un timp, ziua nu mai pare a avea acelasi numar de ore, lucru pe care il cam zice toata lumea. Poate ca de aceea alergam ca disperatii, sa le facem pe toate, dar intr-un timp mai scurt. La un moment dat devine obositor, pana la urma epuizant. Trebuie sa invatam, sa ne adaptam, dar cu fast forward-ul nu facem altceva decat sa pierdem. Pierdem viitoare amintiri frumose, pierdem prieteni, pierdem sanse. Si totul o sa ne izbeasca si-o sa ne dam seama de asta, dar o sa fie prea tarziu pentru ca viata iti ofera fast forward de cate ori vrei, dar rewind, niciodata.
Sanatate multa si incercati sa traiti la viteza normala; graba strica treaba!